Zona climatelor calde are cea mai mare extindere teritoriala, cuprinzand regiuni situate de o parte si de alta a ecuatorului geografic, pana la latitudini de 40o nord si sud. Aceasta limita este cu totul aproximativa, abaterile in jurul traseului sau fiind frecvente, mai ales in emisfera nordica, ca urmare a influentei uscatului (mai intins si mai accidentat), a circulatiei atmosferice generale, a curentilor oceanici etc.
Intre limitele (aratate 9 40o lat. N si S) pot fi deosebite urmatoarele tipuri de climat: intertropical umed, intertropical musonic, intertropical alternativ, tropical semiarid, tropical arid, subtropical semiarid, subtropical cu veri uscate, subtropical umed, subtropical arid si climatul muntilor inalti din zona calda.
Climatul intertropical permanent umed
Acest tip de climat se localizeaza in cadrul tinuturilor joase din lungul Ecuatorului, din apropierea acestuia, precum si in lungul unor arii costiere tropicale. Concret acest tip de climat este caracteristic:
– bazinului Amazonului si regiunii Salvador de pe coasta braziliana a Americii de Sud,
– tarmurilor Americii Centrale,
– bazinului fluviului Congo si tarmurilor rasaritene ale insulei Madagascar in Africa,
– arhipelagului Indoneziei, Noii Guinee si arhipelagul Filipinelor in Asia.
Dintre regiunile situate in lungul Ecuatorului, nu au acest tip de clima arhipelagul Galapagos si
Africa Central – Estica. Anomalia climatica a arhipelagului Galapagos se datoreaza influentei curentului rece al Perului care transporta mase de aer relativ reci pana la Ecuator determinand racirea atmosferei si predominarea tipului de vreme al convectiei adiabatice uscate. In Africa Central – Estica pendularea la nord (vara) si la sud (iarna) de Ecuator a zonei de convergenta intertropicala si a fluxului ecuatorial de vest, determina de ambele parti ale cestuia cate un sezon secetos, a carui durata este mare, impunand vegetatiei ariilor amintite un caracter de stepa uscata sau semidesert. La aceasta se adauga altitudinea mare a reliefului care pe alocuri depaseste 5000m (Kenya, Kilimandjaro, Ruwenzori) si care impune manifestarea pe verticala a unor accentuate diferente termice, eolice si pluviometrice, transmise si vegetatiei care, trece de la padurea ecuatoriala tipica pe versantii expusi spre vest, la padurea de conifere alpina, apoi la stepa alpina sau la golul montan al zapezilor vesnice.
